Maşinile electrice şi hibridele plug-in nu vor salva planeta. Cel puţin aceasta este concluzia la care a ajuns un nou studiu realizat la Universitatea de stat din Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii, şi publicat în jurnalul Environmental Science & Technology din luna ianuarie 2014.
Autorii cercetării, Joseph DeCarolis, Ajay Nagpure şi Samaneh Babaee, sunt de părere că maşinile personale reprezintă o parte relativ mică din totalul emisiilor de dioxid de carbon, dioxid de sulf şi oxid de azot din SUA – aproximativ 20%.
Mai mult, cercetătorii reiau o temă destul de aprins discutată în ultimii ani, şi anume că maşinile electrice duc la scăderea emisiilor scoase pe ţeava de eşapament, dar, în acelaşi timp, fac ca emisiile produse de centralele electrice să crească, fiindcă trebuie să producă mai mult curent electric.
Dacă maşina e alimentată de la priză, nu înseamnă că nu produce emisii la un alt nivel
Studiul se bazează pe simulări ale emisiilor de gaze pentru următorii 40 de ani şi sugerează că, în cel mai fericit caz, aproximativ 40% din totalul vehiculelor de pe teritoriul Statelor Unite vor fi electrice sau hibrid-electrice plug-in. Chiar şi aşa, cercetătorii sunt de părere că nu va exista o scădere notabilă a emisiilor în comparaţie cu situaţia în care nu ar exista nici o maşină electrică sau hibridă plug-in pe străzile din SUA.
Potrivit rezumatului cercetării, simulările au arătat că emisiile crescânde ale centralelor electrice maschează adesea efectele benefice ale maşinilor electrice.
În acelaşi timp, liderul lucrării, Joseph DeCarolis, a declarat pentru The Verge că acest studiu nu ar trebui să îi descurajeze pe oameni să îşi cumpere maşini electrice, deoarece acest tip de vehicul poate ajuta la îmbunătăţirea calităţii aerului în zonele urbane.
Astfel, succesul pe termen lung al maşinilor „eco” ţine foarte mult de felul în care este produsă energia electrică.